Destinatii exotice

 

Relaxează-te în acele destinații exotice accesibile care îți aduc marea, soarele și atmosfera tropicală mai aproape decât ai visat vreodată!

 

Cum poți transforma paradisurile tropicale în destinații exotice accesibile? Iată o întrebare care ne frământă. Chemarea plajelor albe, străjuite de șiruri de palmieri, a mărilor și oceanelor, care ne fac să visăm cu ochii larg deschiși la vacanțe în resorturi exclusiviste, în cele mai exotice locuri din lume, nu trebuie să pară imposibilă.

De la această idee am pornit în realizarea acestui top și, după ceva căutări, am ajuns la concluzia că o vacanță într-o destinație exotică poate ajunge să aibă același preț cu un sejur în Grecia.

Trebuie doar să știi unde și cum să cauți, dar mai ales când să-ți planifici vacanța, astfel încât să te bucuri de tarife mici, fără a face concesii de la calitate. Fiindcă acest lucru ni se pare extrem de important, având în vedere că nu mergi la ordinea zilei într-un paradis tropical. Astfel am eliminat din start variantele cu prețuri foarte ieftine, care oferă condiții mai puțin confortabile.

În schimb, ne-am concentrat pe acelea în care te poți bucura de cazare la hoteluri de patru stele, cu o rată de apreciere de minim 8 pe Booking.com, pentru a ne asigura că sunt mai mult decât satisfăcătoare, și pe zboruri cu cel mult o escală, acolo unde nu sunt posibile cele directe.

Așa că nu-ți rămâne decât să treci în revistă topul nostru cu destinații exotice accesibile și să-ți transformi visurile în realitate!


1. Krabi, Thailanda

 

De ce să mergi

Krabi face parte din rândul acelor destinații exotice accesibile pe care trebuie să le iei neapărat în considerare când îți planifici vacanța. Provincia de coastă a Thailandei este râvnită pentru plajele sale ce se întind în ape de azur, pentru stâncile dramatice ce se ridică spre cer în larg sau la țărm, pentru peisajele răpitoare în care își fac loc cascade răsunătoare și grote ascunse, pentru recifurile de corali, dar și pentru numărul mare de insule, refugiul perfect dacă vrei să te relaxezi într-o atmosferă paradisiacă.

Experiențele sunt atât de diverse și de captivante încât nu poți rămâne indiferent.

Iar aventura inedită de a merge pe urmele lui James Bond, într-un tur care te duce, cu o barcă tradițională, spre locurile unde a fost filmat The Man with the Golden Gun, îți demonstrează că aici totul este posibil.

Când să mergi

  • Temperaturile sunt bune tot timpul anului, adică rar scad sub 27 de grade Celsius, însă sezonul uscat (din decembrie până în mai) este cel mai potrivit. Din ianuarie până în martie, marea este calmă și cerul albastru;
  • Perioada de vârf este atinsă în luna decembrie, când aglomerația face ca prețurile să crească, trend care se menține și în ianuarie și februarie;
  • Martie e luna perfectă atât pentru vreme, cât și pentru tarifele avantajoase.

De ce e Krabi o destinație accesibilă

De la București, găsești zboruri în ofertă specială, cu compania Qatar Airways, începând de la 450 de euro/persoană în perioadele în care vremea este bună (de exemplu în martie), dar turiștii nu au asaltat încă destinația.

Iar ofertele de cazare la hoteluri de patru stele (cu un rating de minimum 8,5 pe Booking.com) sunt de neratat: tarifele pentru o cameră dublă, în martie, pleacă de la 70 euro/noapte.


2. Zanzibar, Tanzania

 

De ce să mergi

Zanzibar reușește să rămână, an de an, în clubul acelor destinații exotice accesibile în care relaxarea absolută este la ordinea zilei. Arhipelagul are o cultură fascinantă, șlefuită de-a lungul timpului de populațiile colonizatoare, până să-și recâștige independența.

Insula principală, Unguja sau Zanzibar, este locul în care resorturi fabuloase, plaje de un alb imaculat, palmieri răcoroși, orașe coloniale și sate idilice se întâlnesc pentru a crea spațiul unei vacanțe de poveste.

Fiecare colț al insulei are un specific aparte, iar viața localnicilor este strâns legată de ocean, așa că nu trebuie să te mire când îi vezi pe plajă culegând fructele de mare rămase în urma mareelor. Această imagine vorbește despre autenticitatea experiențelor de care ai parte în Zanzibar.

Iar dacă, pe lângă activitățile obișnuite, vrei să te bucuri de o experiență aparte, atunci o masă la restaurantul The Rock, pe o stâncă în mijlocul apelor, este o alegere excepțională.

Când să mergi

  • Dacă nu vrei să ai parte de ploile interminabile din martie, aprilie și mai, atunci îți rămâne sezonul uscat, care durează din iunie și până în octombrie;
  • În lunile de iarnă, noiembrie și decembrie, deși e sezonul ploilor scurte, este mai aglomerat, dacă iei în calcul turiștii care vin să-și petreacă sărbătorile de iarnă într-o destinație exotică;
  • Perioada cea mai convenabilă, când te poți bucura de vreme bună și de prețuri accesibile, este în februarie, ultima lună din sezonul uscat scurt, și în iunie, după ce s-au terminat ploile abundente.

De ce e Zanzibar o destinație accesibilă

În primul rând, poți beneficia de zboruri accesibile, cu escală în Dubai, puse la dispoziție de compania Fly Dubai, cu prețuri începând de la 600 de euro/persoană, dus-întors, fix în perioadele cu vreme bună, cum ar fi ianuarie – februarie sau iunie-august.

Apoi, în lunile februarie, respectiv iunie, cazarea la un hotel de 4* situat pe plajă începe de la 70 euro/noapte de persoană, ceea ce nu e deloc de neglijat.
În plus, dacă vrei să-ți rezervi vacanța din timp, te poți bucura de oferte Early Booking imbatabile.


3. Republica Dominicană, Caraibe

 

De ce să mergi

Republica Dominicană este un paradis al plajelor albe și nesfârșite, al apelor de un albastru clar, al vegetației luxuriante și al resorturile excelente, pe care îl poți descoperi de oriunde, fie din faimoasa stațiune Punta Cana, fie din noua destinație cool, Samana.

Peisajele răpitoare, experiențele încântătoare și facilitățile fabuloase transformă Republica Dominicană într-un loc râvnit atât de îndrăgostiți, cât și de familiile cu copii, care își doresc o vacanță veselă și fără griji. Pe insulă te poți bucura de aventuri fabuloase, cum ar fi să înoți cu balenele în habitatul lor natural, o emoție unică în viață.

Când să mergi

  • În Rebublica Dominicană trăiești o vară nesfârșită, fiindcă vremea este bună și însorită tot timpul anului;
  • Vârfurile de sezon sunt atinse în lunile de vară, cât și iarna, între decembrie și sfârșitul lui februarie;
  • Perioadele cele mai bune în care să mergi sunt primăvara și toamna, respectiv martie – aprilie și octombrie – noiembrie, cand nu este atât de aglomerat și eviți și sezonul uraganelor, care se întinde din iulie până în septembrie.

De ce e Republica Dominicană o destinație accesibilă

Compania British Airways pune la dispoziție zboruri accesibile pe ruta București – Punta Cana și retur, cu prețuri începând de la 650 de euro/persoană. Iar dacă vrei să beneficiezi de oferta specială a companiei Air Caraibes, poți zbura din Paris în Punta Cana și retur în Paris la un preț de aproximativ 450 de euro/persoană.

În ceea ce privește cazarea, prețurile la hotelurile de 4*, care au rating de cel puțin 8,5 pe Booking.com, încep de la 50 de euro/noapte/cameră, în perioadele cele mai bune, primăvara și toamna. Mai mult, verifică și ofertele Early Booking din timp, pentru că există pachete la agențiile partenere DERTOUR extrem de avantajoase.


4. Bali, Indonezia

 

De ce să mergi

Parcă în nici un alt loc de pe pământ nu ai parte de atâta frumusețe naturală și spiritualitate ca în Bali, una dintre acele destinații exotice accesibile care au cucerit întreaga lume.

Când aduni la un loc plajele superbe, valurile excelente pentru surfing, plantațiile verzi de orez, întinse sau etajate în terase spectaculoase, vegetația tropicală, cascadele, vulcanii și templele de rugăciune, ai impresia că ai ajuns într-un loc ireal, în care te poți bucura de experiențe cu adevărat senzaționale.

Când să mergi

  • În Bali, clima tropicală împarte vremea în două sezoane, ploios (octombrie – martie) și uscat (aprilie – septembrie);
  • Perioada de vârf, când este foarte aglomerat, este atinsă în lunile iulie și august, dar și în timpul sărbătorilor de iarnă, când, tehnic, te afli tot în sezonul ploios, dar care iată că nu sperie puzderia de turiști;
  • Cea mai bună perioadă în care te poți bucura de vreme bună și de prețuri accesibile este în lunile aprilie, mai, iunie și septembrie.

De ce e Bali o destinație accesibilă

Trebuie să știi că poți găsi zboruri combinate (de la mai multe companii) spre Bali, cu două escale, la prețuri ce pornesc de la 600/persoană în luna mai. Atenție, însă! Acestea au o durată mare, așa că îți recomandăm să fii atent și să urmărești ofertele speciale ale companiilor aeriene, pentru a zbura comod la prețuri asemănătoare. Tot în mai, tarifele la hotelurile de 4*, cu o rată de apreciere de minim 8 pe Booking.com, pornesc de la 50 de euro/noapte/cameră.


5. Sri Lanka

 

De ce să mergi

Nu puține sunt motivele care te fac să-ți dorești o vacanță exotică în Sri Lanka, insula irezistibilă din sud-estul Indiei. Istoria de mii de ani se simte peste tot în acest spațiu unic, cu o moștenire culturală fascinantă.

Templele, plajele de care dai oriunde pe țărmurile albastre, pădurile tropicale, elefanții, zonele muntoase, toate se află la distanțe scurte una de alta, așa că experiențele de care ai parte aici sunt dintre cele mai diverse.

Orice ți-ai dori să faci, nu trebuie să ratezi un tur ce te poartă din Colombo, cel mai mare oraș, spre superbele coaste din sud-vestul insulei, pentru a le explora și a vizita frumosul oraș colonial Galle, cu fortul său inclus în patrimoniul UNESCO.

Când să mergi

  • În Sri Lanka ai parte de temperaturi bune tot timpul anului, însă clima este destul de complicată, având în vedere cei trei musoni care ating diferitele părți ale insulei, în perioade diferite;
  • Pentru a evita momentele neplăcute, cea mai bună perioadă de a vizita partea de sud-vest a insulei este ianuarie – aprilie, iar pe cea din nord-est mai – septembrie;
  • Perioada excelentă din punct de vedere al vremii și prețurilor accesibile coincide cu lunile ianuarie – aprilie pentru zona de sud și mai – iulie pentru cea de est.

De ce e Sri Lanka o destinație accesibilă

Spre Sri Lanka, zborurile cu o singură escală oferite în luna mai de Fly Dubai, în combinație cu Emirates, pornesc de la 450 de euro/persoană dus-întors.

Iar dacă mai pui că tarifele la hotelurile de 4* situate pe malul mării (cu rating de minim 8 pe Booking.com) încep de la 40 de euro/noapte/cameră în luna mai 2018, atunci cel mai bine ar fi să-ți faci rezervările din timp.


6. Cuba, Caraibe

 

De ce să mergi

În afară de plajele fabuloase din nordul insulei, unde relaxarea este sinonimă cu a sta tolănit la soare, în timp ce sorbi dintr-un Cuba Libre răcoros, de pădurile dese și mlaștinile pline de crocodili, de munții care au protejat mișcarea revoluționară condusă de Che Guevara și Fidel Castro, în Cuba ai Havana, superba capitală colonială, care te vrăjește cu farmecul său colorat.

După ce-i descoperi secretele, arhitectura și suburbiile pline de viață, nu rata un tur cu o mașină clasică americană, cum vezi doar în filme și în Havana, pentru a trăi o aventură de excepție.

Când să mergi

  • În sezonul uscat, din noiembrie până în aprilie, clima tropicală aduce temperaturi bune, în jur de 25 de grade Celsius, care scad însă până la 15 grade Celsius în ianuarie și februarie;
  • Perioada de vârf se înregistrează între mijlocul lui decembrie și mijlocul lui martie, dar și în lunile iulie și august, deși te afli în sezonul umed;
  • Cea mai bună perioada în care să mergi în Cuba, când ai parte și de prețuri accesibile, și de vreme ok, este luna aprilie.

De ce e Cuba o destinație accesibilă

Cu compania Air Caraibes, poți zbura pe ruta Paris – Havana – Paris în luna aprilie 2018 cu prețuri începând de la 450 de euro/persoană. Când vine vorba de cazare, noi îți recomandăm oferta Early Booking DERTOUR , valabilă până la 31.10.2017, care presupune cazare la hotel de 4* în luna aprilie 2018, în regim all incusive, la prețuri începând de la 100 de euro/noapte pentru o cameră dublă.


7. Barbados

 

De ce să mergi

În momentul în care auzi că insulele exclusiviste din Marea Caraibilor pof fi destinații exotice accesibile, ai tot dreptul să-ți ridici un semn de întrebare, fiindcă nu este un lucru obișnuit. Însă o vacanță în Barbados nu este imposibilă, și noi am găsit soluțiile.

Știi bine de ce îți dorești să mergi în această destinație fabuloasă, cu plaje perfecte, ape mai mult ca perfecte și resorturi care reprezintă definiția luxului desăvârșit, așa că nu mai insistăm. Iar o croazieră cu un catamaran, care-ți oferă cele mai bune sesiuni de snorkelling, este o experiență care devine obligatorie, odată ajuns în Caraibe.

Când să mergi

  • Temperaturile în Barbados se mențin excelente tot timpul anului, atât în sezonul uscat (decembrie – iunie), cât și în cel ploios (iulie – noiembrie);
  • Pentru a evita perioada de vârf, care înseamnă prețuri mari și aglomerație pe măsură, nu-ți programa vacanța în Barbados între ianuarie și aprilie;
  • Între lunile mai – iunie te poți bucura de tot ceea ce-ți oferă exclusivista insulă de corali, însă la prețuri ok, fără să-ți faci griji pentru vreme sau aglomerație. Trebuie să iei în considerare și perioada octombrie – noiembrie, care marchează sfârșitul sezonului ploios, fiindcă probabilitatea de a avea parte de zile însorite în acest interval este destul de mare. Apoi, niște ploi scurte, credem noi, nu sperie pe nimeni.

De ce e Barbados o destinație accesibilă

O soluție excelentă este să-ți faci rezervare din timp și să profiți de pachetele de vacanță, care includ cazare și zbor, la prețuri ce pornesc de la 900 de euro pentru o săptămână.