Wellness

Nu mai e un secret pentru nimeni că o călătorie ce are în centru conceptul de wellness este o idee bună – din ce în ce mai mulți oameni își îndreaptă atenția spre un sejur în care relaxarea este deplină și în care corpul și sufletul sunt hrănite deopotrivă.

Amatorii de wellness știu deja cât de populare au devenit sejururile în acest scop. Să călătorești pentru a-ți găsi pacea, dar și pentru a da restart unui corp obosit de agitația zilnică, este esențial când te afli într-un travel mood de relaxare.

Când ai în minte o vacanță de wellness, gândul îți fuge inevitabil la ore binefăcătoare de yoga, la lungi sesiuni de răsfăț sănătos la spa, la meditație în cea mai desăvârșită liniște.

Acum, când tendințele arată cum călătorii caută să asocieze o resetare profundă vacanțelor lor, locurile care oferă servicii de top în domeniul wellness înfloresc. A venit vremea drumurilor inițiatice, a sejururilor în care te redescoperi pe tine, a festivalurilor care nu mai sunt de muzică, ci de meditație colectivă, sau a croazierelor spre țărmuri pe care tihna nu e doar o promisiune, ci un fapt împlinit.

Așadar, când ai decis că ai nevoie de o vacanță de wellness, e bine să știi că poți alege – fie mergi într-o destinație europeană clasică, precum Austria, Germania, Italia, Cehia sau Ungaria, faimoase pentru hotelurile și resorturile ce oferă proceduri de detox, revitalizare, relaxare sau înfrumusețare; fie alegi vacanțe holistice într-o destinație exotică, precum India, Sri Lanka, Vietnam sau Thailanda. În această zonă, sunt celebre deja hotelurile care oferă servicii spa și wellness, dintre care unele sunt specializate în Ayurveda (mai cu seamă în Sri Lanka și India).

Orice tip de destinație ai alege, îți mai spunem doar că agențiile acreditate DERTOUR oferă pachete în ambele tipuri de destinații, cu facilități incredibile – cum ar fi reducerile de până la 40% pentru serviciile de SPA si wellness la multe hoteluri.


Un sejur de wellness în Europa

Poate că pornești în căutarea relaxării, singur sau în cuplu, poate că îți dorești cel mai bun program antiaging, poate simți nevoia unei cure excelente de detoxifiere sau ai preferințe stricte legate de nutriție și dorești un meniu vegetarian, fără lactoză sau fără gluten, sau poate că îți dorești, pur și simplu, să te răsfeți o vreme – în Europa găsești câte o destinație pentru fiecare dintre aceste nevoi. Ba chiar pentru mai multe. Avem câteva idei pentru tine.

Detoxifiere la Pura Women’s Health Resort, în Austria

Resortul dedicat în exclusivitate populației feminine se mândrește cu o echipă de medici, terapeuți și cosmeticieni cu mare reputație și experiență.

Programele de nutriție și exerciții sunt renumite, până la urmă aici ai parte de GourMed® Cuisine, o combinație ingenioasă între alimente hrănitoare și metode rafinate de preparare, ce este deopotrivă delicioasă și vindecătoare (și include, pe lângă savurarea mâncării, și grija pentru nevoile individuale ale oaspeților).

Dietă fără restricții la Romantik Hotel Johanniter-Kreut, Germania

Acest hotel situat nu departe de lacul Constance e așezat într-o fostă fermă adorabilă. Hotelul este o afacere de familie, poate de aceea este și atât de primitor și pitoresc, aria din jur e fermecător de tihnită, bucătăria este extraordinară, iar facilitățile spa sunt, de-a dreptul, o oază de calm și relaxare și o sursă de frumusețe și prospețime.

Dar esențială e, totuși, gastronomia – iar excelenții chef-i oferă un meniu savuros ce include variante vegetariene, fără gluten sau fără lactoză chiar și la micul dejun.

Excursie de plăcere la Hotel Hanseatischer Hof în Lübeck

Acest hotel elegant situat la doar cinci minute de gara din Lübeck este perfect pentru o călătorie de plăcere, pentru că îmbină foarte inspirat tratamentele spa de top cu gastronomia delicioasă.

Cum ar fi să vii aici doar ca să te bucuri și să ai grijă de tine? Un pahar de șampanie, o cină la lumina lumânărilor, relaxare deplină, proceduri energizante și revitalizante, masaje și împachetări…

Răsfăț la Best Western Premier Castanea Resort hotel în Adendorf

Situat între Heide și Elbe, la doar 45 de minute de Hamburg, hotelul se află într-un parc natural superb și are și propriul său teren de golf încadrat de o perspectivă idilică.

Cunoscătorii vin aici pentru sportul nobil și pentru terenul excelent cu 18 găuri, dar deopotrivă și pentru sesiunile de răsfăț ce includ o varietate de programe irezistibile. Bucură-te de timpul petrecut într-un resort unic.

De neratat: un sejur la The Medical Selfness Hotel dasMei, Austria

Conceptul de wellness practicat de acest hotel din Tirol spune că separarea între corp, minte și suflet este binefăcătoare, și că selfness înseamnă mai mult decât o relaxare temporară, fiind o dezvoltare firească a unei personalități care își permite să își dedice o porție de timp.

Așa încât filosofia dasMei întrunește relaxarea holistică și descoperirea de sine. Nu îți refuza experiența unei vacanțe aici, unde starea de bine vine și de la deliciile culinare rafinate, dar și de la procedurile fabuloase.


Wellness într-o destinație exotică

Cei care caută o vacanță de wellness într-o destinație exotică știu precis pentru ce se duc – procedurile bazate pe înțelepciunea antică sunt plăcute și eficiente. Iar dacă ești adeptul Ayurveda, atunci știi că în Sri Lanka găsești cele mai bune resorturi care practică învățăturile acestui sistem de vindecare antic.

Filosofia Ayurveda favorizează tratamentele naturale – și a făcut-o cu rezultate uimitoare de 5000 de ani, reușind să echilibreze mintea, corpul și spiritul. O persoană este sănătoasă doar când metabolismul său funcționează și când simțurile și sufletul său sunt constant fericite, spunea un doctor din vechime – iar asta este ceea ce vei găsi într-un resort ayurvedic. Urmează-ne recomandările.

Experimentează Ayurveda la Heritance Maha Gedara, în Sri Lanka

Hotelul cu 64 de camere este gândit astfel încât să îți ofere liniștea absolută și bucurii simple, precum cele care se regăsesc în atingerea nisipului pe tălpi, a parfumului brizei, dar și proceduri ayurvedice excepționale, autentice, precum și ore de meditație și yoga.

Atât împrejurimile, cât și designul seren îndeamnă la relaxare totală pentru corp și minte. Iar un sejur de 7 nopți cu pensiune completă, cură tipică Ayurveda și tratament clasic Panchakarma pornește de la 935 de euro de persoană (pentru perioada 1 – 8 mai 2018). Nu rata nici serviciile spa de regenerare și rejuvenare, programele de stress management sau consulturile cu medici Ayurveda – și ar trebui să știi că nu se consumă alcool în acest resort.

Liniștea la Lanka Princess Hotel, Sri Lanka

Lanka Princess Hotel din Sri Lanka a fost fondat pe principiul luxului accesibil, dar hotelul all inclusive are servicii de top, pachetele pentru vacanțe de wellness sunt imbatabile, iar practica Ayurveda este la nivel înalt.

Destinat doar adulților, hotelul oferă tratamente tradiționale excelente, pentru vacanțe care te revitalizează și te relaxează – iar Oceanul Indian și plajele sale contribuie din plin la asta.

Sănătatea holistică la Siddhalepa Ayurveda Health Resort, Sri Lanka

Situat pe o proprietate de șapte acri de pădure tropicală, în care cresc plante medicinale, și la Oceanul Indian, resortul practică cu rigurozitate principiile Ayurveda și oferă o experiență holistică. Medicii de aici sunt experți în domeniul lor, iar terapeuții sunt perfect specializați.

Mai mult, centrul Ayurveda este singurul din țară care este afiliat unui spital Ayurveda, așa încât nu ai decât să te lași în seama tratamentelor autentice binefăcătoare. Iar produsele sunt, firește, 100% naturale și concepute pentru a răspunde unor nevoi individuale.

Armonie deplină la Jetwing Ayurveda Pavilions, Sri Lanka

Unul dintre cele mai bune resorturi Ayurveda din țară, Jetwing Ayurveda Pavilions este situat într-un cartier liniștit din Negombo și este locul în care vrei să mergi pentru a-ți vindeca atât corpul, cât și mintea.

Aici, știința antică a vindecării este practicată de profesioniști cu experiență și de medici competenți, într-un resort de lux, seren și armonios. Designul este semnat de celebrul arhitect Anura Ratnavibhushana, care l-a imaginat ca o oază de sănătate, cu cele 12 pavilioane de lux și 24 de camere. Intimitatea este esențială, iar armonia este deplină.