Contact
  • japonia_1920x450

    Circuit Japonia 2020

    01 aprilie - 12 aprilie 2020

        (10 nopți / 12 zile)

JAPONIA 2020 – SPECTACOLUL FLORILOR DE CIREȘ
Circuit Tokyo – Hakone – Kamakura – Yokohama – Hiroshima – Kyoto – Nara – Osaka

Dertour vă invită într-un program inedit creat din pasiune pentru călătorii, un program în care veți descoperi destinații fascinante. Însă, nu trebuie să ne credeți pe cuvânt, convingeți-vă singuri de aceste frumuseți inedite! Veniți cu noi într-un circuit în Japonia!

Tokyo – Hakone – Kamakura – Yokohama – Hiroshima – Kyoto – Nara – Osaka – Tokyo

Perioada: 01 aprilie - 12 aprilie 2020 

Durata: 10 nopți / 12 zile

 
3.239 €

/ persoană, loc în cameră dublă

Desfășurarea itinerarului

avion

ZIUA 1 

01 Aprilie 2020

București – Viena

La ora 11:00 dimineața prezentare la Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni pentru întâlnirea cu reprezentantul agenției și îmbarcare pe cursa Austrian Airlines OS 784 spre Tokyo via Viena. Decolare din București la 13:30, sosire în Viena la 14:15. Ne îmbarcăm pe zborul OS 051 Viena-Tokyo cu plecare la ora 17:45.

Tokyo

ZIUA 2 

02 Aprilie 2020

Viena – Tokyo

Sosire la ora 11:55 în Tokyo – capitala Japoniei, cel mai important centru economic și cultural, cu un intens caracter modern și în deplină armonie cu obiectivele și atracțiile turistice. La ora 13:00 ne întâlnim cu ghidul local și vom fi preluați cu autocarul pentru transferul la hotel. La ora 14:30 facem check-in-ul la hotelul Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*. După check-in vom avea timp liber până la sfârșitul zilei.

Senso Ji_360x265

ZIUA 3 

03 Aprilie 2020

Tokyo

Mic dejun. La ora 09:00 plecăm în tur de oraș cu autocarul în Tokyo unde vom vizita fosta piață de pește Tsukiji – renumită ca „Orașul Mâncării” unde vom găsi diverse feluri de mâncare tradițională japoneză și cel mai proaspăt pește. Fosta piață, veche de peste de 85 ani a fost cea mai mare piață de pește din lume și tocmai și-a mutat activitatea în Odaiba (Toyosu) în anul 2018. La 10:45 vom merge în Grădina tipic japoneză Hama Rikyu, ce contrastează cu clădirile ultramoderne, rămase ca o oază de natură în mijlocul zgârie-norilor. La 12:15 vom merge în Asakusa și vom vizita Templul Sensoji. Aici vom avea și timp liber pentru prânz. După amiază, la ora 14:15 vom merge în Ginza – cel mai spectaculos si exclusivist cartier din Tokyo iar la 15:45 vom pleca într-o frumoasă croazieră pe Râul Sumida. De la 16:15 avem o oră timp liber în Odaiba, iar la 17:30 vom merge să ne relaxăm la renumitele băi termale Oedo Onsen Monogatari (intrare inclusă). După băile termale ne întoarcem la hotel. Cazare la hotelul Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*.

Masă inclusă: Mic dejun

Hakone1

ZIUA 4 

04 Aprilie 2020

Tokyo – Hakone – Tokyo

Mic dejun. La ora 08:00 plecăm spre Hakone cu autocarul. La ora 11:00 avem mini croazieră pe Lacul Ashi, la poalele Muntelui Fuji. Zona este renumită pentru peisajul feeric și pentru apele deosebit de sulfuroase în carese fierb celebrele ouă negre. Se spune că dacă mănânci un ou negru viața ți se va prelungi cu 7 ani. La ora 12:00 vom avea pauză de prânz în Gotemba Premium Outlets – cel mai renumit Mall de tip outlet cu peste 200 de magazine, localizat la baza Muntelui Fuji. La 13:45 plecăm spre Oshino Hakkai – un sat micuț, localizat într-un cadru feeric, ideal pentru relaxare. Cuvântul Hakkai înseamnă „opt mări”, care se referă la cele opt piscine naturale rezultate în urma erupțiilor istorice și activității vulcanice intense, acestea fiind principala atracție în Oshino Hakkai. Opțional (se organizează doar în caz de vreme favorabilă): Ascensiune cu telecabina pe Muntele Komagatake pentru admirarea Muntelui Fuji, aprox. 15 Euro net/persoană. Dacă vremea nu va permite ascensiunea cu telecabina vom merge să vizităm Altarul Shinto Hakone. Cazare la hotelul Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*.

Masă inclusă: Mic dejun
Yokohama

ZIUA 5 

05 Aprilie 2020

Tokyo – Kamakura – Yokohama – Tokyo

Mic dejun. La ora 08:00 vom pleca cu autocarul spre Kamakura și Yokohama (aproximativ 1,5 ore). Kamakura este un oraș superb, înconjurat de munți, păduri și mare, localizat între Yokohama și Tokyo și a fost prima capitală a Japoniei. În intervalul 09:30-12:30 vom vizita Statuia Marelui Buddha la Templul Kotokuin - simbol al orașului, considerat protector al locuitorilor din Japonia de Est, Templul Hase care este unul dintre cele 33 de locuri sfinte din zona Kanto, cu o grădina spectaculoasă, de unde se poate vedea panorama superbă asupra orașului Kamakura și a Mării și Sanctuarul Shinto Tsurugaoka Hachimangu – fost centru spiritual și politic al noii capitale. La ora 12:45 vom merge pe Kamakura Komachi, o stradă modernă într-un oraș antic care oferă un mix incredibil de istorie și cultură. Aici vom avea o oră timp liber pentru prânz, iar la ora 14:00 vom pleca spre Yokohama (aproximativ 1h). Vom vizita Minato Mirai, denumită Portul Viitorului și zona turistică de pe malul oceanului cu numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber. La ora 17:00 vom ajunge înapoi la hotelul Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*.

Masă inclusă: Mic dejun
Hiroshima

ZIUA 6 

06 Aprilie 2020

Tokyo - Hiroshima

Mic dejun la pachet. La ora 07:00 trimitem bagajele prin curier rapid la Kyoto (1 bagaj/persoană). Trebuie să pregătim un bagaj de mână pentru înnoptare în Hiroshima. La 07:15 avem transfer cu autocarul de la hotel la gara din Tokyo, iar la 08:30 luăm trenul de mare viteză Shinkansen cu destinația Hiroshima. Ajungem la 12:15, iar la 12:45 luăm trenul local cu destinația Miyajimaguchi. După o plimbare relaxantă prin Portul Miyajimaguchi luăm ferryboat-ul până la Insula Miyajima. Ajunși în Miyajima ne vom plimba pe Omotesando Shopping Street și vom avea timp liber pentru prânz. După amiază, la ora 16:00 vom vizita Altarul Itsukushima, iar la 17:25 vom lua ferryboat-ul înapoi spre Miyajimaguchi și autocarul până la hotel în Hiroshima. Cazare la hotelul Candeo Hotels Hiroshima Hatchobori 4*.

Masă inclusă: Mic dejun la pachet
castelul hiroshima

ZIUA 7

07 Aprilie 2020

Hiroshima – Kyoto

Mic dejun. La 09:00 avem tur de oraș cu autocarul în Hiroshima – oraș situat în sud-vestul Insulei Honshu, în centrul Golfului Hiroshima. În 1949, Hiroshima a fost declarată „Altarul Internațional al Păcii” și în fiecare an pe 6 august sute de mii de oameni participa la manifestații pentru pace, împotriva violenței și a armelor nucleare. Vom vizita Castelul Hiroshima, Parcul Memorial al Păcii și Domul Bombei Atomice până la ora 12:00. La 12:15 ajungem în gara din Hiroshima și avem pauză de prânz. La 13:39 luăm trenul de mare viteză Shinkansen (Nozomi 30) cu destinația Kyoto, sosire la 15:20. De la gara vom merge spre hotel într-o scurtă plimbare, iar la 15:30 vom face check-in-ul la hotelul Keihan Kyoto Hachijojoguchi 4*.

Masă inclusă: Mic dejun
 

Kyoto

 

ZIUA 8

08 Aprilie 2020

Kyoto

Mic dejun.
Zi liberă pentru explorarea orașului în ritm propriu. Cazare la hotelul Keihan Kyoto Hachijojoguchi 4*.

Masă inclusă: Mic dejun

Parcul Nara

ZIUA 9

09 Aprilie 2020

Kyoto – Nara – Osaka – Kyoto

Mic dejun. La 09:00 plecăm cu autocarul spre Nara – fosta capitală a Japoniei și Osaka. Vom vizita Templul Todaiji – cea mai mare clădire de lemn din lume, cu cel mai mare Buddha de bronz din Japonia – Daibutsu, după care vom merge în Parcul Nara – renumit ca fiind orașul căprioarelor, cu peste 1200 de căprioare, într-o comuniune cu deplină natură, acestea fiind considerate mesagere ale divinităților shintoiste din primele generații. Aici vom avea pauză de prânz, iar la 12:45 vom pleca spre Osaka, unde vom vedea Castelul Osaka – simbol al culturii și istoriei orașului și Cartierul exclusivist Dotonbori – zonă comercială cu magazine, restaurante și cluburi. La 17:00 plecăm spre Kyoto și la 18:00 ajungem la hotel. Cazare la hotelul Keihan Kyoto Hachijojoguchi 4*.

Masă inclusă: Mic dejun

Kyoto 2

ZIUA 10

10 Aprilie 2020

Kyoto

Mic dejun. La ora 08:30 trimitem bagajele prin curier rapid la Tokyo (1 bagaj/persoană). Trebuie să pregătim bagaj de mâna pentru innoptare în Kyoto. La ora 09:00 plecăm în tur de oraș cu autocarul în Kyoto și vom vizită Templul Kiyomizu – templul apei pure, înscris în patrimoniul mondial UNESCO și ne vom plimba pe străduțele istorice Ninenzaka și Sannenzaka și în zona Gion – cel mai renumit cartier al gheișelor. Aici vom avea și pauză de prânz până la ora 14:30. Opțional dar recomandat: Inițiere în Ceremonia Ceaiului, aprox. 25 Euro net/persoană; Este un ritual tradițional japonez inspirat din budismul Zen prin care ceaiul este preparat în cadrul unei ceremonii de către o persoană inițiată și este servit oaspeților. Această ceremonie are o semnificație foarte puternică în cultură japoneză. La ora 15:00 vom vizita Castelul Nijo - fosta reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu, după care vom merge în Ponto-cho – una dintre cele mai bune zone de luat masa din Kyoto. La 18:30 vom servi cina cu specific japonez la un restaurant local. La 20:00 vom ajunge înapoi la hotelul Keihan Kyoto Hachijojoguchi 4*.

Mese incluse: Mic dejun, Cină

Sagano

ZIUA 11

11 Aprilie2020

Kyoto - Tokyo

Mic dejun. La 09:00 vom pleca în tur de oraș cu autocarul în Kyoto și vom vizita Templul Ryoanji cu cea mai frumoasă grădina de pietre. Ryoanji, fosta proprietate a familiei Fujiwara din secolul XV este cel mai cunoscut templu datorită grădinii de pietre ZEN.  Continuăm vizita la Templul Kinkakuji (Pavilionul de Aur), actualmente templu ZEN. La 12:30 vom merge în Pădurea de Bambus Sagano. În Japonia, bambusul are o semnificație foarte puternică, aceasta reprezentând bariera împotriva forțelor malefice, din acest motiv mai multe temple sunt înconjurate de păduri de bambus. În China este considerat simbolul longevității, iar în India simbolul prieteniei. Vom avea pauză de prânz până la 14:30 în Arashiyama – zonă renumită pentru spectacolul florii de cireș, copacii înfloriți creând un cadru magic de poveste. La 15:30 vom sosi la gara din Kyoto și la ora 16:08 vom lua trenul de mare viteză Shinkansen (Nozomi 238) cu destinația Tokyo, sosire la 18:23. La 18:40 vom pleca spre hotel, iar la 19:30 vom face check-in-ul la hotelul Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*.

Masă inclusă: Mic dejun

aer

ZIUA 12

12 Aprilie 2020

Tokyo – Aeroport NRT

Mic dejun. Transfer cu autocarul la Aeroportul International Narita. Sosire în aeroport la 10:30 pentru îmbarcare pe zborul OS 052 Tokyo-Viena cu plecare la 13:35 și sosire la 18:35. Ne îmbarcăm pe zborul OS 767 Viena-București OTP cu plecare la 21:10 și sosire la 23:50.

Masă inclusă: mic dejun

Servicii și conditii

Servicii incluse

• Bilete de avion, compania Austrian Airlines OTP-NRT-OTP, via Viena;
• Transport și tururi cu autocarul în Tokyo, Hakone, Kamakura, Yokohama, Hiroshima, Nara, Osaka si Kyoto;
• 10 nopți cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* astfel:
- 5 nopți în Tokyo la hotel Tmark City Hotel Tokyo Omori 4*
- 1 noapte în Hiroshima la hotel Candeo Hotels Hiroshima Hatchobori 4*
- 4 nopți în Kyoto la hotel Keihan Kyoto Hachijojoguchi
• 1 cină cu specific japonez în Kyoto la restaurant tradițional (ziua 10);
• Tren de mare viteză Shinkansen pe următoarele rute: Tokyo-Hiroshima-Kyoto-Tokyo;
• Tren local Hiroshima-Miyajimaguchi-Hiroshima;
• Ferry-boat spre Insula Myajima;
• Vizite la cele mai importante obiective turistice și monumente înscrise în Patrimonial Mondial UNESCO;
• Transfer bagaje prin curier rapid Tokyo-Kyoto-Tokyo; (pentru zilele 6 și 10 se pregatește bagaj de mână pentru înnoptare);
• Ghid local vorbitor de limba engleză și însoțitor de grup vorbitor de limba româna și engleză;
• Taxele de aeroport;
• Bonus! Asigurare Medicala și STORNO Travel Protection Plus, indiferent de vârstă;
• NOU! transfer intern din diverse orașe ale țării! Valabil doar în momentul rezervării;

• Alte excursii opționale decât cele menționate în program (în limita timpului disponibil);
• Mesele de prânz și cină, cu excepția cinei incluse în Kyoto.
• Cheltuieli personale;

• 40% - se plătește în 3 zile după confirmarea serviciilor și emiterea facturii;
• 40% - se plătește cu 30 zile înaintea dății de plecare;
• 20% - se plătește cu 14 zile înaintea dății de plecare;

• 20% din prețul final - renunțarea se face începând de la confirmarea serviciilor până cu cel puțin 50 zile înainte de începerea sejururlui;
• 50% din prețul final - renunțarea se face în intervalul 49 zile - 31 zile înainte de data începerii sejurului;
• 80% din prețul final - renunțarea se face în intervalul 30 zile – 15 zile înainte de data începerii sejurului;
• 100% din prețul final - renunțarea se face cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea în sejur sau neprezentare;

*Procentele se referă la tariful total al pachetului turistic contractat

• Prezența la Aeroportul Otopeni pentru check-in trebuie făcută cu cel puțin 2 ore înainte de ora decolării;
• Prezentarea biletului de avion și a programului turistic sunt obligatorii;
• Pentru această excursie este necesar pașaportul electronic valabil cel puțîn 6 luni de la data terminării călătoriei, cu o pagină liberă. Nu recomandăm pașaportul temporar, întrucât pentru acest tip de pașaport este necesară obținerea vizei în prealabil de la Ambasada Japoniei. Bagajele permise pentru călătorie – bagaj de cală 23 kg şi max. 8 kg bagaj de mână pentru fiecare pasager.
• Este recomandată ținuta decentă atât la servirea cinelor cât și pe toată durata programului. Pentru domni se recomandă pantaloni lungi și încălțăminte închisă (nu pantaloni scurți și papuci/sandale), iar pentru doamne se recomandă ținută elegantă; Vă recomandăm să aveți în bagaj și haine mai călduroase și pelerine de ploaie.

Tokyo – Hakone – Kamakura – Yokohama – Hiroshima – Kyoto – Nara – Osaka – Tokyo

Perioada: 01 aprilie - 12 aprilie 2020 

Durata: 10 nopți / 12 zile

 
3.239 €

/ persoană, loc în cameră dublă

Toate campurile sunt obligatorii.
Intra in cont
Logheaza-te cat mai usor:
Beneficiile Contului meu:
  • Vizualizezi statusul ultimei comenzi
  • Istoricul comenzilor tale
  • Poti completa preferintele tale pentru vacante
  • Poti descarca documentele de calatorie si cele de facturare
  • Iti poti modifica datele de facturare
Cont nou
Logheaza-te cat mai usor:
Inregistrandu-te vei avea acces la sectiunea Contul meu:
  • Vizualizezi statusul ultimei comenzi
  • Istoricul comenzilor tale
  • Poti completa preferintele tale pentru vacante
  • Poti descarca documentele de calatorie si cele de facturare
  • Iti poti modifica datele de facturare
Ai uitat parola?
Pentru a primi o noua parola, te rugam sa introduci adresa de e-mail cu care a fost creat contul tau.
La adresa mentionata a fost trimis un email cu instructiunile de resetare a parolei
Important!
Veti primi un email cu instructiuni pentru resetarea parolei. Verificati cu atentie causa de email, inclusiv in dosarele Spam / Junk
Cont agentii
Bine ai venit in lumea TUI TravelCenter.
Suntem bucurosi sa te avem alaturi ca partener si nerabdatori de a planifica vacantele clientilor nostri comuni.
Nu ai cont?
In cazul in care nu esti inca partenerul nostru, te rugam iei legatura cu unul dintre reprezentantii companiei noastre.
Datele noastre de contact sunt:
SUS