Vacanta perfecta in Alykes

Vizitand orasul Corfu cu autobuzul sau masina personala, s-ar putea sa ajungi din intamplare in statiunea Alykes Potamos, aflata la doar 10 minute distanta de capitala cosmopolita, si sa nu mai vrei sa pleci de acolo.

Plaja Alykes Potamos este inedita prin faptul ca este inconjurata de paduri de pini, iar un petic de jneperi separa sectiunea cu sezlonguri si umbrele de cea virgina, de la capatul sudic, unde poti sa te relaxezi departe de agitatia urbana.

Va fi imposibil sa-ti petreci vacanta doar pe linistita plaja Alykes Potamos, deoarece aceasta se afla foarte aproape de Gouvia si Dassia, doua plaje lungi si pline de viata, unde poti sa te relaxezi la barurile de pe plaja sau sa practici scuba diving, jet-ski si parasailing.

In zilele toride, o scurta excursie in orasul Corfu te va salva: aici te poti plimba de-a lungul zidurilor racoroase ale vechii fortarete din secolul al XI-lea sau ale fortaretei venetiene din secolul al XV-lea. Iar daca iti faci curaj sa te uiti in jos, vei vedea intreaga capitala la picioarele tale!