1. Fischer.cz
  2. Cuba
  3. Havana
  4. Havana
  5. Circuit Discover Cuba Autentica

Circuit Discover Cuba Autentica

  • Descopera Cuba Autentica!
  • Mese incluse pe tot parcursul vacantei!
  • Insotitor de grup si ghid local pe tot parcursul calatoriei!
  • Viza turistica se obtine de catre DERTOUR!
  • Bilet de avion Bucuresti – Havana – Bucuresti, via Paris, compania Air France
  • DER to DISCOVER: CUBA AUTENTICA 
  • Transport AVION |  11 zile,  9 nopti 
  • Atractii si program
  • DESCOERA CUBA AUTENTICA

    Transport AVION |  11 zile,  9 nopti | Hoteluri 5* de lant – 2.799 Euro/persoana

    Principalele atractii incluse:

    • Havana moderna si coloniala
    • Valea Viñales
    • Orasele Cienfuegos, Trinidad si Santa Clara
    • Muzeul Ernest Hemingway
    • Sejur All inclusive in Varadero

    Experiente locale inedite incluse:

    • Tur al Havanei cu masini de epoca americane
    • Vizita la o fabrica de trabucuri
    • Vizita la Muzeul Romului

    ITINERARIU: Havana – Fabrica de tigarete si Muzeul Romului – Valea Vinalles – Cienfuegos – Trinidad – Santa Clara – Varadero – Cojimar – Muzeul Hemingway – Havana

    DATE DE PLECARE:  14 Octombrie 2024

    PROGRAM:

    Ziua 1 Bucuresti – Paris - Havana

    Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 04:20 pentru imbarcare pe zborul  companiei Air France AF 1089 cu destinatia Paris. Decolare la ora 06:30 si aterizare la Paris la ora 08:45. Escala pana la ora 15:20, cand vom decola cu zborul AF 950 cu destinatia Havana, unde vom ajunge la ora 19:20. Intalnire cu ghidul local si transfer la hotel. Cazare Hotel Iberostar Selection La Habana 5* Havana sau similar.

    Ziua 2 Tur de oras Havana: Fabrica de tigarete – Muzeul Romului – Tur cu masini de epoca americane

    Mese incluse: mic dejun si pranz

    Mic dejun. Astazi vom porni sa descoperim Havana.  Prima vizita va fi la o fabrica de tigarete, unde vom afla cum sunt facute celebrele trabucuri cubaneze. Din momentul in care vom intra in atelier, vom fi cufundati in aroma materialelor folosite in acest loc. Vom invata sa identificam diferitele tipuri de trabucuri si vom afla de ce aceasta tara are conditii optime pentru cultivarea celor mai bune frunze de tutun din lume. Dupa aceea, vom face un tur panoramic in partea moderna a Havanei in care vom putea admira principalele obiective turistice si vom face un stop fotografic in Plaza de la Revolución, un loc de mare valoare istorica, intrucat aici au avut loc mitingurile publice masive organizate de Fidel Castro in Cadrul Revolutiei Cubaneze. Vom vedea monumentul eroului national, José Marti si imensa pictura murala a lui Che Guevara de pe fatada Ministerului de Interne, sub care este inscriptionata expresia "Pana la victorie!". Ne vom indrepta spre legendarul Havana Club Rum Museum (Muzeul Romului), unde vom afla secretele uneia dintre cele mai faimoase bauturi din Cuba. Pe masura ce ne plimbam prin salile de expozitie, vom invata toate dedesubturile acestui produs, de la ingredientele folosite pana la etapele de productie si aromele sale diferite. Vom deveni experti! Dupa servirea pranzului la un restaurant local vom explora Havana cu stil, facand turul frumoaselor strazi ale capitalei cubaneze intr-o masina americana eleganta de epoca. Ce conteaza ca motoarele lor au fost construite in anii 1950? Sau ca au caroseria mai „batrana” decat soferii lor? Masinile clasice ale Cubei nu se demodeaza niciodata si raman cel mai bun mod de a descoperi atractiile emblematice din Havana. Vehiculele elegante americane din anii 1950, viu colorate, au devenit un simbol al orasului si nicio excursie la La Habana nu ar fi completa fara un tur cu un asemenea automobil. Transfer la hotel. Cazare Hotel Iberostar Selection La Habana 5* Havana sau similar.

    Ziua 3 Excursie in Valea Viñales

    Mese incluse: mic dejun, pranz

    Mic dejun. Astazi ne vom indrepta catre Valea Viñales, situata in vestul Cubei si declarata Patrimoniu Mondial UNESCO in 1999, principalul producator de tutun din Cuba. Prima noastra oprire va fi punctul de belvedere Los Jazmines, numit si "balconul Viñales" de unde vom avea o vedere panoramica asupra mogotelor, a muntilor cu varf rotunjit si a vegetatiei colorate care scalda valea. Apoi vom vizita Casa del Benito - o ferma locala de tutun. „Guarijos”, taranii din zona, practica si astazi agricultura traditionala – in special cu pluguri trase de boi – ceea ce permite producerea de trabucuri de o calitate mai buna decat agricultura mecanizata. Fabricarea trabucului este un proces lung si meticulos, pe care proprietarul va fi incantat sa-l impartaseasca cu noi. Odata ajunsi in inima Vaii Viñales, vom fi impresionati de Mural de la Prehistoria, una dintre cele mai mari fresce in aer liber de pe planeta, desenata pe roci din perioada jurasica. Cu o lungime de 120 de metri, acest „tablou” de la poalele Sierra de Viñales a avut nevoie de 4 ani pentru a fi finalizat. In continuare, ne vom bucura de o pranz traditional la un restaurant local, apoi ne vom intoarce in Havana. Cazare Hotel Iberostar Selection La Habana 5* Havana sau similar.

    Ziua 4 Havana – Cienfuegos – Trinidad

    Mese incluse: mic dejun, pranz, cina in regim all inclusive

    Mic dejun. Vom lasa in urma capitala Cubei si vom porni catre Cienfuegos. Cunoscut si sub denumirea de „Perla Sudului”, orasul a fost fondat de un nobil francez in secolul al XIX-lea. Odata ajunsi, vom face un tur pietonal al orasului, impreuna cu ghidul local. Vom vizita una dintre cele mai importante cladiri din oras: Teatrul Tomas Terry, declarat Monument National, o structura maiestuoasa, atat in interior, cat si in exterior, cu influente italiene. Auditoriul, in forma de potcoava, are 950 de locuri si este decorat cu marmura de Carrara, podele din lemn sculptate manual si un tavan umplut cu fresce in stil clasicist. Nu vom putea rata nici Parcul José Martí, unul dintre cele mai mari simboluri ale culturii si identitatii acestei provincii. Plimbandu-ne pe aleile sale, vom putea admira arhitectura franceza a secolului al XIX-lea care il inconjoara, cum ar fi Arcul de Triumf, Palatul Guvernului sau Catedrala de la Purisima Concepción. Dupa servirea pranzului la un restaurant local calatoria noastra continua catre fermecatorul oras colonial, Trinidad. Transfer la hotel. Servirea cinei in sistem All Inclusive. Cazare Hotel Melia Peninsula Trinidad 5* Trinidad sau similar.   

    Ziua 5   Sejur All Inclusive la Marea Caraibelor

    Mese incluse: All Inclusive

    Mic dejun. Astazi ne vom avea parte de o zi libera la plaja la Marea Caraibelor in care ne vom bucura de plaja, soare si facilitatile all inclusive ale hotelului. Cazare Hotel Melia Peninsula Trinidad 5* Trinidad sau similar

    Ziua 6 Trinidad - Santa Clara – Varadero

    Mese incluse: mic dejun, pranz, cina in regim all inclusive

    Mic dejun. De dimineata vom explora orasul Trinidad, intr-un tur pietonal, alaturi de ghidul local. Declarat Patrimoniu Mondial de catre UNESCO in 1988, a fost fondat de Conquistadorul spaniol Diego Velázquez in 1514. Astazi este considerat un oras-muzeu cu un patrimoniu arhitectural colonial magnific din secolele XVII si XIX. Strazile sale inguste pietruite, cladirile frumos restaurate, bisericile maiestuoase si curtile fantastice, ii confera acea atmosfera tipic coloniala. Plimbandu-ne pe strazile sale, vom simti spiritul cubanez autentic. Apoi ne vom indrepta catre orasul Santa Clara. Cunoscut sub denumirea "Ciudad Liberal" (Orasul Liber), a fost locul ultimei batalii a Revolutiei Cubaneze. La sfarsitul anului 1958 trupele de gherila conduse de Ernesto Che Guevara si Camilo Cienfuegos, au atacat orasul pe mai multe fronturi. Folosind un buldoexcavator si cocktailuri molotov, soldatii lui Guevara au distrus sinele de cale ferata si au deraiat un tren plin de trupe si provizii trimise de Batista. Aceasta victorie a trupelor lui Castro este vazuta ca momentul decisiv al Revolutiei Cubaneze, cand Batista a fugit din Cuba dupa mai putin de 12 ore. Vom vizita Mausoleo del Che Guevara (Mausoleul Che Guevara), construit in onoarea gherilei, care adaposteste ramasitele celebrului comandat si ale altor luptatori de gherila, Museo del Tren Armado (Muzeul Trenurilor Blindate), unde vom putea vedea trenul autentic pe care rebelii l-au ocupat si Parcul Vidal. Parque Vidal (cunoscut si sub numele anterior de Plaza Central si Plaza Mayor) este nucleul orasului Santa Clara. Datorita arhitecturii inconjuratoare, combinand cladirile eclectice neoclasice si cele in stil colonial, precum si numarului mare de monumente istorice datand din diferite perioade istorice, parcul a fost desemnat monument national intr-o ceremonie din 1998. Printre cele mai cunoscute monumente se numara Obeliscul, facut pentru a onora fondatoarea orasului, Fuente del Niño de la bota infortunada (fantana baiatului cu cizme nefericite), bustul lui Leoncio Vidal, statuia Martei Abreu, replica din lemn a Turnului Eiffel; sau La Glorieta, construita in 1911 si care in zilele noastre este inca folosita ca loc pentru ansamblul muzical al orasului si bunicii care merg sa asculte danzón cubanez (genul muzical oficial si dansul Cubei). Dupa servirea pranzului la un restaurant local ne vom indrepta catre Varadero. Transfer la hotel. Servirea cinei la hotel. Cazare All Inclusive Hotel Iberostar Selection Varadero 5* Varadero sau similar.

    Ziua 7 Sejur Varadero. Optional croaziera de o zi cu catamaranul.

    Mese incluse: All Inclusive

    Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru plaja sau pentru a va bucura de facilitatile hotelului. Cazare in sistem All Inclusive la Hotel Iberostar Selection Varadero 5* Varadero sau similar.

    Optional,  va propunem una dintre cele mai populare activitati din Varadero, croaziera de o zi cu catamaranul cu pranz inclus, un bun prilej de a admira frumusetea apelor turcoaz din jurul peninsulei Varadero. Prima oprire va fi la un recif de corali unde va puteti bucura de snorkeling (echipamentul este furnizat). Apoi catamaranul va ancora pe plaja superba virgina de pe o mica insula, unde va veti bucura de un pranz delicios cu fructe de mare, open bar si program de divertisment cu muzica traditionala cubaneza. Veti avea timp liber sa inotati in ocean, sa practicati sporturi nautice nemotorizate sau pur si simplu sa va relaxati pe plaja. Aceasta excursie include, de asemenea, o interactiune de 10 minute cu delfinii la Rancho Cangrejo (un delfinariu in larg) unde puteti efectua diferite trucuri cu ei. Apoi, catamaranul navigheaza inapoi la Varadero in timp ce va relaxati la bord.  Aceasta excursie pe mare este supusa conditiilor meteorologice; in caz de vreme rea, aceasta poate fi reprogramata sau anulata cu rambursare integrala.

    Zilele 8-9 Sejur All Inclusive in Varadero

    Mese incluse: All Inclusive

    Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru plaja sau pentru a va bucura de facilitatile hotelului. Cazare in sistem All Inclusive la Hotel Iberostar Selection Varadero 5* Varadero sau similar.

    Varadero, situat la 36 km de orasul Matanzas, in Península de Hicacos, este cel mai apropiat punct din Cuba de Statele Unite. Cu o lungime de aproximativ 30 de kilometri, dintre care 22 de kilometri sunt plaje, Varadero este considerat, datorita vegetatiei sale exotice si exuberante si calitatii apelor sale, una dintre principalele atractii pentru calatorii din intreaga lume. Playa de Varadero (Plaja Varadero) sau Playa Azul (Blue Beach), o frumoasa enclava de nisip roz si alb si apa cristalina, sunt unele dintre cele mai spectaculoase plaje din lume. 

    Ziua 10 Varadero – Hemingway tour – Havana – Paris – Bucuresti

    Mese incluse: Mic dejun si pranz

    Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor, vom porni pe urmele celebrului autor Ernest Hemingway. Prima oprire va fi in Cojímar, micutul sat pescaresc devenit cunoscut pentru faptul ca a fost decorul celui mai faimos roman al sau: "Batranul si marea", care i-a adus Premiul Nobel pentru literatura in 1954. In roman, Batranul a andocat barca "El Pilar" aici in anii '40 si '50. Principalele sale atractii sunt: restaurantul "La Terraza", unde Hemingway obisnuia sa ia pranzul cu prietenul sau Gregorio, capitanul barcii "El Pilar" si bustul sau, realizat din metalul elicelor topite, donate de pescarii din sat. Urmatoarea oprire va fi in San Francisco de Paula, pentru a vizita Finca La Vigia, casa pe care scriitorul a cumparat-o in 1949. Devenita Muzeul Hemingway, proprietatea adaposteste multe dintre "comorile" sale, cum ar fi barca sa Pilar, un nume inspirat de plaja Pilar pe care o foloseste in romanul sau „Batranul si marea”. In plus, ceva care ne va atrage atentia in timpul turului este cimitirul pentru animale de companie, unde se gasesc ramasitele celor 4 caini si 57 de pisici ale sale. Dupa ce vom fi aflat secretele scriitorului, ne vom indrepta catre faimosul restaurant El Floridita, pentru a servi pranzul cu un cocktail de bun venit si o bautura inclusa (apa, suc sau bere). El Floridita este unul dintre cele mai renumite baruri si restaurante din Cuba. Acesta este situat pe Calle Obispo in Havana Veche, in centrul istoric al orasului. Deschis inca din 1817, a devenit faimos datorita vizitelor frecvente ale lui Ernest Hemingway. In bar exista in onoarea sa o statuie din bronz in marime naturala, cu care puteti face o fotografie ca si cum ati bea o bautura cu celebrul scriitor. Hemingway insusi si-a lasat celebra fraza "Mi mojito en La Bodeguita, mi daiquirí en El Floridita" ("Mojito-ul meu la La Bodeguita, daiquiri-ul meu de la El Floridita") scrisa de mana. Timp liber la dispozitie in Havana pentru ultimele cumparaturi, inainte de intoarcerea in tara cu zborul companiei Air France via Paris. Transfer la aeroportul din Havana pentru imbarcare pe zborul AF959 cu decolare la ora 22:00.

    Ziua 11 Paris – Bucuresti

    Sosire in Paris la ora 13:10. La ora 15:20 decolare cu zborul AF1588 cu destinatia Bucuresti. Sosire pe aeroportul Henri Coanda la ora 19:10.

    *Grup minim 25 de platitori
    **In caz de neintrunire a numarului de participanti cu minim 21 de zile inainte de data plecarii, circuitul se anuleaza sau se reprogrameaza.

    SERVICII INCLUSE :

    • Bilet de avion Bucuresti – Havana – Bucuresti, via Paris, compania Air France
    • Taxele de aeroport si combustibil (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor)
    • Transport cu autocar local pe toata durata programului
    • 09 nopti de cazare la hoteluri de 5* de lant, astfel:
    • 3 nopti cazare in Havana cu mic dejun la Hotel Iberostar Selection La Habana 5* sau similar
    • 2 nopti cazare in Trinidad cu All Inclusive la Hotel Melia Peninsula Trinidad 5* sau similar
    • 4 nopti cazare in Varadero cu All Inclusive la Hotel Iberostar Selection Varadero 5* sau similar
    • Mese incluse: mic dejun, 5 pranzuri la restaurante locale, 6 All Inclusive
    • Experiente locale inedite:
    • Tur al Havanei cu masini clasice americane
    • Vizita la o fabrica de trabucuri
    • Vizita la Muzeul Romului
    • Excursiile, tururile si vizitele prevazute program:
    • Havana: vizita fabrica de tigarete, tur panoramic Havana Moderna, vizita la Havana Club Rum Museum (Muzeul Romului),
    • Valea Viñales: vizita ferma locala, Mural de la Prehistoria
    • Orasul Cienfuegos: Teatrul Tomas Terry, Parcul Jose Marti
    • Tur pietonal orasul colonial Trinidad
    • Orasul Santa Clara: Mausoleul Che Guevara, Museo del Tren Armado (Muzeul Trenurilor Blindate), Parcul Vidal
    • Hemingway tour: orasul Cojimar – Muzeul Hemingway Finca La Vigia – restaurantul La Floridita
    • Bilete de intrare la obiectivele turistice din program
    • Ghid local conform programului
    • Taxa de viza
    • Insotitor de grup

    NU SUNT INCLUSE :

    • Asigurarea storno si medicala
    • Bacsisul recomandat pentru sofer si ghizii locali: 5 USD/persoana/zi
    • Biletele de intrare la alte obiective decat cele mentionate la servicii incluse
    • Excursiile optionale

    EXCURSII OPTIONALE:

    Se achita la fata locului si se organizeaza pentru minim 15 persoane

    • Excursie de o zi cu catamaranul – 115 euro/persoana. Include: transfer, pranz, open bar, interactiune cu delfinii, insotitor de grup

    INFORMATII UTILE

    Documente de calatorie:

    • Pasaport romanesc valabil minim 6 luni de la returul in tara, cu cel putin o pagina libera (nu se accepta pasaport temporar);
    • Viza turistica (se obtine de catre agentie);
    • Asigurarea medicala de calatorie
    • Codul QR personal, care se obtine prin completarea online a formularului disponibil pe pagina de internet: https://dviajeros.mitrans.gob.cu.

    Cazarea si programul excursiei:

    • Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
    • Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, insa intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie si confort.
    • Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. Pentru ocuparea de 3 adulti, se vor confirma camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila.
    • Distributia camerelor se face de catre receptia hotelurilor; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre calator la receptie, asistat de insotitorul de grup. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
    • Persoanele care calatoresc singure, dar nu doresc sa achite suplimentul de camera single, pot opta pentru partaj in camera dubla, situatie in care vor imparti camera cu un alt calator din grup, de acelasi sex, aflat in aceeasi situatie. Daca pana la plecare nu gaseste partaj, calatorul se poate retrage din contract fara penalizari sau va achita suplimentul de camera single.
    • Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor, efectuandu-l astfel in totalitate.

    Informatii referitoare la zborile incluse in pachet:

    • Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce modificari zborurilor contractate pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de retur. Agentia organizatoare va informa calatorii asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
    • Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Recomandam efecturea check-in-ului on-line inainte de prezentarea la aeroport.
    • Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
    • Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.

Galerie foto

  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA
  • CIRCUIT CUBA AUTENTICA