Bentota

Vacanta perfecta in Bentota

Cea mai cunoscuta statiune din Sri Lanka este formata dintr-o succesiune de golfulete blande, legate intre ele de marea laguna a raului Bentota. De aici pornesc cele mai bune si mai frumoase plaje ale insulei si se intind pana spre sud.

Bentota este sinonima cu locul in care s-au concentrat cele mai luxoase hoteluri. Poti opta pentru o cazare in Beruwala (zona de nord), cu frumosul sau port, Alutgama – cu plaje sale protejate de recifele de corali si ape putin adanci, ideale pentru o baie, laguna Bentota – care-ti ofera decorul perfect pentru sporturi nautice si faimosul Golden Mile Beach, asezat pe o aschie de pamant intre laguna si Oceanul Indian. Iar mai la sud vei intalni o intindere generoasa de plaje naturale cu vegetatie abundenta si plantatii de cocotieri, care ascund unele dintre cele mai exclusiviste vile si hoteluri-boutique din Sri Lanka.

Daca vrei o vacanta relaxanta si linistita, in care sa te bucuri de o plaja aproape pustie, alege unul din satele aflate la sud de Bentota: Induruwa sau Kosgoda (raiul broastelor testoase).

Esti inca incepator in arta sporturilor nautice? Nimic mai potrivit, apele raului Bentota si laguna creata de el ofera mediul ideal pentru schi nautic, jet-ski, windsurfing, navigatie, canotaj si de altfel toate activitatile de acest gen.

Daca te trezesti la 4 dimineata (ora locala), poti sa vizitezi uimitoarea padure Sinharaja, un adevarat hot-spot al biodiversitatii. Traseele din padure te invita sa observi ferigile uriase, plantele carnivore si lianele enorme. Si tot cu noaptea-n cap poti sa calatoresti in Kithulgala, pentru cel mai bun rafting pe raul Kelani (este bun si pentru incepatori). Sau poti sa iei un taxi local pana la Galle si de acolo o barca cu fund de sticla, prin care sa admiri cei mai colorati pesti din lume la Coral Gardens Sanctuary.

Nu stii cand sa vizitezi Bentota? Intr-unul din cele doua sezoane turistice: iarna, in perioada cuprinsa intre noiembrie si aprilie, si vara – din mai pana in octombrie. Cu toate astea, Bentota ramane foarte populara chiar si in afara sezonului, in timpul vacantei de vara.

Harta - Bentota


Cazare la cele mai bune hoteluri - Bentota

Ne pare rau, in prezent nu exista vacante disponibile. Verificati ofertele noastre oferta actuala de vacante.